Cartea lui Bogdan Brătescu și o întrebare care-ți sună în cap: De ce am ajuns să regret că n-am emigrat?

De aproape opt decenii, emigrarea a fost speranța de care s-au agățat generații întregi, nu neapărat pentru o viață mai bună, ci pentru a evada dintr-o pușcărie în care nu se mai putea trăi.

Cine ar mai fi crezut că după 1989 alte generații se vor agață de același lucru? Despre emigrare, la trecut și la viitor, vorbește și prietenul meu Bogdan Brătescu, un jurnalist extraordinar și un scriitor al naibii de talentat.

„Vedere din Hyde Park”, cea de-a treia carte scrisă de Bogdan Brătescu, se vrea a fi una despre călătorii. O călătorie cu trenul la Londra, de care se pare că se îndrăgostește iremediabil – „maiestoasă și puternică, metropola te cucerește treptat, ca o licoare misterioasă”.

Chiar dacă Bogdan evocă întâmplări și impresii din mai multe țări în care a călătorit, pentru mine este o carte despre România de ieri și de azi, despre decenii în care au emigrat generații de români, despre alegeri, speranțe și temeri, multe dintre ele pe care le împărtășesc și eu – ce ne rezervă viitorul, merită să rămâi în România chiar dacă nu mai ai 30 de ani, sau ce este bine să-ți sfătuiești copiii – să rămână sau să plece? O carte care m-a dat peste cap. Bogdan Brătescu este nu numai un jurnalist excepțional, ci și un scriitor pe care abia aștept să- l recitesc.

Așadar, cartea lui Bogdan Brătescu, dincolo de savoarea cu care povestește aventurile turistice, este pentru mine un manifest politic al unui jurnalist care și-a scris primul articol în 1990, un strigăt de disperare de la cineva care vrea să trăiască liber în țara lui, dar se teme că nu va mai fi posibil. O carte despre România, despre el și Nicoleta, dar mai ales despre copiii lui, Tudor și Alina. Oare a sfătuit-o bine pe Alina, fiica lui de 23 de ani, atunci când i-a spus că locul ei este în țară, nu în străinătate, așa cum au făcut mulți dintre prietenii ei? Iată întrebarea care îl macină pe Bogdan și la care într-un fel răspunde în finalul cărții.

În vara lui 1982, Bogdan a plecat cu tatăl lui în Italia, „o altă planetă” cum i s-a părut atunci, cu gândul de a rămâne acolo. Era visul lui Brătescu senior, nu junior. De altfel, Bogdan a fost cel care pare să fi decis întoarcerea în țară: „La întoarcere, tata nu a aruncat nicio privire spre Dunăre. L-am surprins însă, îngândurat, urmărind un punct imaginar de pe malul celălalt al fluviului. Presimțea, nu am nicio îndoială, că fusese ultima lui ieșire din România”.

Mama lui Bogdan reușeste să emigreze, tot înainte de 1989, la vârsta de 52 de ani, în Elveția. Bogdan a condus-o la aeroport știind că nu se mai întoarce acasă. După 1990, Bogdan a experimentat el însuși parcurgerea mai multor etape ale emigrării. Nu le-a dus însă până la capăt. S-a întors mereu.

„Dar, dacă aș fi fost vizionar și aș fi știut cu precizie cum va fi în 2010, aș fi ales să rămân. Aș fi făcut aceeași alegere și dacă aș fi bănuit că situația generală ori a mea personală vor fi mult mai rele decât sunt astăzi. Ceea ce contează cu adevărat e libertatea individuală, democrația, drepturile omului… De ce, atunci, am ajuns să regret, totuși, din ce în ce mai des, că nu am emigrat?”

Nu știu dacă Bogdan va putea sau nu trăi fără Londra, nu știu dacă va emigra la vârsta la care a făcut-o și mama lui, nu știu daca Alina, fiica lui, își va da seama că-și irosește viața aici, știu însă că întrebările lui Bogdan sunt și ale mele, și ale voastre sau ale copiilor voștri.  „Vedere din Hyde Park” e o carte care te răscolește, care te pune pe gânduri, care te bucură, care te amuză. Este o carte scrisă cu umor și autoironie, cu talent și mult suflet.

Iar după ce ai terminat-o de citit îți sună în cap, orice ai face, întrebarea lui Bogdan – „De ce, atunci, am ajuns să regret, totuși, din ce în ce mai des, că nu am emigrat?”

NR Acest articol a apărut si pe www.stiridispora.ro

You may also like...

1 Response

  1. Burlacu Mihaela spune:

    Frumoase randuri!
    Abia astept sa citesc aceasta carte!

Dă-i un răspuns lui Burlacu Mihaela Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CLOSE