Făcăturile care ne sufocă

Sau cu cine au fost înlocuite Fantomele Securității.

În 1990 nu ne-a trecut prin cap nicio secundă, dar nicio secundă, că Ei se vor mobiliza, organiza, conduce din umbră și că vor face pui.

În 1990, oamenii Securității nu s-au pensionat, nu și-au turnat cenușă în cap, nu s-au pocăit, nu s-au dus la mănăstire, nu au emigrat. S-au repliat. Repede. Când noi încă mai scandam „Vom muri și vom fi liberi” ei se asigurau că rămân la butoane – și uite așa proprietatea statului s-a transformat în proprietate privată. ( a se citi capitolul Rețeaua din Fals tratat de manipulare de Ana Blandiana. Și nu numai).

În 1990, oamenii Securității au dublat fiecare țărănist sau liberal cu alți 10 securiști. Acolo unde era unul autentic, arau alții falși.

După 1990, toate nișele au fost ocupate de Ei.

Mi-am dat seama de asta destul de târziu. Dacă tu vorbeai azi despre Corneliu Coposu și Iuliu Maniu, aflai surprins, peste o vreme, că aceștia sunt și modelele lor, ale falșilor democrați.

Dacă tu vorbeai azi despre Doina Cornea, Elisabeta Rizea, mâine băieții preluau subiectul. La un moment dat, ca la un ordin, mai toți au devenit monarhiști. Se înmulțiseră monarhiștii ca ciupercile după ploaie, că nu știai unde au stat ascunși până atunci, în ce „cazărmi”. Mai vocali și mai agresivi decât cei autentici. După care, brusc, intrau în adormire, ca să renască la scurt timp într-o altă campanie patriotică.
Știu chiar o poveste cu un șef de partid care le-ar fi spus celor din formațiunea sa politică și din ONG-urile sale să se împartă ca să ocupe tot spectrul realității – unii să devină de dreapta și monarhiști, iar alții de stânga. Și au devenit. Îi urmăresc, foarte activi și chiar convingători pe Facebook, și mă amuz. Povestea o știu chiar de la unul dintre ei.

Rezultatul? Cei autentici, cei care doreau cu adevărat ca modelele democratice să domine societatea românească, să fie, într-un final, anihilați de Ei, de falși. În acest fel se diminua, dispersa, mesajul.

Așa am ajuns o națiune de milioane de monarhiști, brătieni, titulești.

Acum ei au devenit, peste noapte, cei mai patrioți, cei mai liberali, cei mai monarhiști, cei mai credincioși. Și ar fi bine dacă nu ar fi în misiune și dacă ar crede cu adevărat în aceste valori despre care vorbesc ca despre viață și moarte… Ce se va întâmpla când vor părăsi incinta spre un alt ordin?

Iată cum Fantomele lui Ceaușescu au fost înlocuite cu succes de făcături.

În rest, să auzim numai de bine!! ( da, ați ghicit, și această formulă a fost multiplicată).

Chiar așa, victoria Făcăturilor credeți că este definitivă?

You may also like...

12 Responses

  1. capota sorin spune:

    Excelent si Adevarat !

  2. alexandru nae spune:

    Oricum s-ar prezenta lucrurile, ca și dumneavoastră, eu nu voi abandona lupta pentru Monarhie în țara noastră!

  3. florin ungureanu spune:

    Nu, nu e definitiva, nimic nu e definitiv la scara istoriei, in afara de entropie. Si da, a fost definitiva pentru contemporanii lor, pentru o generatie. Pentru mine, pentru dumneata, pentru cei care realizam acest lucru. Ne-au confiscat si irosit timpul limitat pe care l-am avut disponibil sa contribuim la incetinirea cresterii entropiei. Daca ne poate incalzi cu ceva, urmasii lor vor avea parte de o viata nesemnificativa, fara nici un fel de realizari, in afara de replicarea statistic defectuoasa a unor lanturi de ADN. La scara istoriei vor fi doar niste referinte peiorative, epoca democratiei de cumetrie a resturilor securitatii ceausiste. Sa fim optimisti, viteza de desfasurare e evenimentelor e mare, progresul e imposibil de incetinit, doar ca s-a mai pierdut o generatie.

  4. Marius spune:

    Vrednicul de pomenire Pr. Justin Pârvu avea o vorbă : ” ce s-a stricat în 50 de ani, nu se poate repara decât tot în 50”. O vreme am sperat că aceste vorbe pot fi adevărate, zicându-mi adesea-n barbă ” doar n-o să trăiască pururi alde Iliescu, Năstase &Co „ și… au apărut Ponta, Șova, Rizea, Negoiță & Co.. Mă uit în ochii copiilor lui Adrian Năstase și/sau Viorel Hrebenciuc și-mi dau seama că sunt mai șacali decât ai lor părinți, care măcar au ceva în cap ( bun -rău, au ceva totuși acolo ). spre deosebire de odraslele care nu au altceva decât semne cu dolari și euro. Nu știu ce să zic despre victoria Făcăturilor… Ar mai fi vreme să apară ( conform spuselor Părintelui ) o nouă generație… Dar tare mi-e că locurile sunt deja ocupate de copii șefilor lor,care vor fi șefii copiilor lor. Dar recunosc, principalii vinovați suntem noi, cei care ne pricepem de minune la a face revoluții pe facebook, dar când e vorba de a ieși la luptă pentru a ne lua cu adevărat țara înapoi, ne muiem după primele 30 de minute și ne băgăm repede în prima cafenea pe care-o găsim în cale, pentru olecuță de căldură. Om mai sta la căldură încă vreo 25 de ani … Sărbători binecuvântate și La mulți ani !

  5. gigel spune:

    Despre oamenii de rand nimic ? Securistii si hotii se disting destul de usor iar ideile pe care le sustin sunt destul de vechi. Dar pentru asta iti trebuie un minim de principii care se obtin printr-o educatie potrivita pe care noi ca popor nu o primim inca nici acasa si nici la scoala. La fel si cu politicienii. Ce sa facem noi daca oamenii de rand se regasesc in indivizi agramati si cu moralitate scazuta si ii urasc visceral pe intelectualii adevarati si in general pe orice forma de gandire critica ?

  6. cristiana pricop spune:

    ce pacat, draga Oana, ca-n clipa in care au recunoscut pe unul AUTENTIC, facaturile de la fostul tau trust de presa s-au si repezit sa-l excluda din sistem- altfel azi am fi avut in persoana lui Crin Antonescu un PRESEDINTE – si nu pe acest herr Presh de mucava si azbest, infractor, mafiot, penal, retardat, talamb, anti-roman…

  7. Stefan Caliga spune:

    Ne-am cam grabit atunci cand am visat ca putem „arde etapele” in procesul de revenire la normalitate…
    Acum, dupa mai bine de un sfert de veac, am putea incepe sa construim ceva solid. Tara are un presedinte ales de o majoritate larga si un premier dispus sa construiasca temeinic. Ramane insa de vazut in ce masura „elitele politice” vor sprijini demersurile Guvernului Ciolos si cele ale Presedintelui Iohannis…

  8. Vasile spune:

    Nici nu știi de cine să te ferești cu adevărat. În timpul lui Ceaușescu s-au îmbogățit comuniștii, care sau înfruptat din averile naționalizate, iar după 89 o puzderie de liberalo-țărăniști și regaliști și-au revendicat averi furate de la poporul român în perioada interbelică mult lăudată a fi a brătenilor. Acum avem un președinte neamț care ne-a adus un guvern la putere nedemocratic. Oare respectă cineva legile în țara asta sau fiecare face doar cum i se ordonă de către dușmanii poporului român.

  9. Despina Skeletti-Budisteanu spune:

    Eu nu mai raspund, pentru ca mi s-a intamplat de cateva ori sa mi se stearga Sub degete pe cand scriam raspunsul meu, care era departe de a fi „tare” in exprimarea gandirii mele, asa ca cum probabil ca nu mai am mult de respirat pe acest pamant, va voi trimite raspunsul meu cand se va putea.

    • Oana spune:

      Doamna Budisteanu, eu nu am sters mesajele dvs. ce s-a intilmplat? Astept cu nerabdare un semn de la dvs!! va doresc sanatate si numai bine!!

  10. Despina Skeletti-Budisteanu spune:

    Doamna Oana Stanciulescu va rog sa-mi trimiteti un mail cu adresa dvs. E-Mail pe adresa mea despina.skeletti@orange.fr
    multumec

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CLOSE