Manualul de Istorie Recentă a României, RETRAS de la Fortul 13 Jilava

Manualul de Istorie Recentă a României va fi retras de la Fortul 13 Jilava și „ va rămâne al ministerului Educație Naționale, urmând să fie folosit în alte locuri, dar nu la Fortul 13“, după cum mi-a spus Octav Bjoza, președintele AFDPR. Decizia a fost luată după o discuție cu fostul președinte Emil Constantinescu.

 
Centrul Pilot de la Fortul 13 Jilava a fost deschis vineri și este rezultatul proiectului POSDRU “Istoria recentă a României. Pachet educaţional pentru cursul opţional de Istorie recentă a României” derulat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice care a colaborat în acest proiect cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi Fundaţia Română pentru Democraţie.

 
Problema este, așa cum am spus încă de vineri, că manualul care urma să fie predat elevilor nu conține decât două pagini despre rezistența anticomunistă, din cele 214 pagini.

 
Sistemului penitenciar românesc îi este rezervat un sfert de pagină. Fără exemple, fără numele martirilor. Sec și scurt.
Am atras atenția asupra acestui fapt mai întâi doamnei Lucia Hossu Longin, apoi domnului Octav Bjoza, care a avut ulterior o întâlnire pe această temă cu fostul președinte Emil Constantinescu. Potrivit domnului Bjoza, fostul președinte nu a știut că manualul de istorie va fi realizat în această manieră. De asemenea, deținuții politici nu au fost consultați de autorii manualului.

Sistemul penitenciar românesc
Reţeaua închisorilor din România a cunoscut o dezvoltare fără precedent, acoperind practic întregul teritoriu al ţării. Închisorile Jilava şi Rahova reprezentau adevărate locuri de „triaj”, pentru celelalte închisori, precum şi locuri de detenţie pentru cei care erau anchetaţi în cadrul unor procese care se derulau la Bucureşti. „Fortul 13” de la Jilava era cunoscut drept unul dintre cele mai dure locuri de exterminare. Gherla şi Aiudul erau destinate deţinuţilor care aveau de executat pedepse mai îndelungate. În închisoarea Gherla erau închişi, în special, ţărani, muncitori şi tineri, iar la Aiud cei mai mulţi deţinuţi aveau de executat pedeapsa de muncă silnică pe viaţă sau erau consideraţi irecuperabili. Sighetul a fost organizat drept centru de încarcerare pentru cei pe care regimul politic îi considera cei mai periculoşi oponenţi ai săi (foşti demnitari, şefi de partide politice, ierarhi ai bisericii greco-catolice şi catolice, istorici, economişti, ziarişti ş.a.). Închisoarea Piteşti, denumită „o insulă a ororii absolute” a experimentat „reeducarea prin tortură continuă” prin care în jur de o mie de tineri, în special studenţi, au fost umiliţi, forţaţi să-şi desfiinţeze propria personalitate, să se maltrateze şi să se tortureze între ei, să-şi renege convingerile, credinţele, familia. Astfel de practici au fost utilizate şi la Gherla, Târgşor, Braşov, Tg. Ocna, la şantierul de la Canalul Dunăre-Marea Neagră sau la coloniile de muncă forţată de la Cavnic, Baia Sprie, Periprava ș.a

Problema este că acest manual a costat bani europeni, a fost déjà predat celor peste 1000 de profesori implicați în acest proiect și că este încă un exemplu că în România e mai ușor să faci lucrurile de mântuială, decât cumsecade, în disprețul adevărului și respectului față de înaintași.