Un caz de dispariție este tratat în România cu o nefirească nepăsare, chiar și de societate. Se activează rotițele doar atunci când cazul respectiv ajunge în presă, moment în care poliția desfășoară câteva acțiuni de imagine, iar rezultatul aproape că nu mai interesează pe nimeni.
O studentă din Sibiu este căutată după o LUNĂ de la dispariție cu un elicopter, drone și sute de voluntari. Desigur, dacă vrei să-i găsești cadavrul, dar dacă ar fi în viață?
Observ că aceasta este problema autorităților din România – sunt pregătite să scoată oameni de sub dărâmături în caz de cutremur, să strângă cadavrele de pe șosele după accidentele rutiere, să caute cadavrele din pădure, dar rareori sunt preocupate să nu ajungi în această situație, să te salveze, să intervină înainte.
În cazul de față, polițiștii, elicoperul și dronele caută o fată într-o pădure la o lună de la dispariție. O zi sau mai multe? Au găsit ceva dronele sau nu? Pur și simplu este de neînțeles. În lipsa unei conferințe de presă a poliției în care să anunțe și alte măsuri, rămân mai multe întrebări:
- S-a discutat cu toți colegii, profesorii, vecinii, prietenii?
- S-au găsit camere video pe traseu, s-au găsit imagini?
- S-a discutat la frontieră?
- Are conturi de socializare?
- Are telefon, l-au localizat, e descărcat?
- Există un fir oricât de mic al polițiștilor care să ducă la un rezultat?
În România au dispărut, în ultimii 30 de ani, 87.018 de persoane, dintre care în cazul a 54.689 de persoane au fost revocarea căutărilor, după ce acestea au fost găsite de autorități, de rude, s-au întors singure sau au fost găsite decedate.
54.214 dintre copiii dispăruți sunt minori, iar 32.804 au vârsta de peste 18 ani.
Dar nici aceste date nu sunt complete, sunt ani în care nu există nicio situația. Să sperăm că studenta din Sibiu nu va devebi o cifră în documentele MAI.