De ce ei nu pot fi manipulați

Născuți liberi

Pe vremea când Piața Universității era o formă de rezistență împotriva comunismului, în 1990, eu eram studentă.

Eram toți niște copii crescuți în comunism, nevoiți să învățăm cuvântările tovarășului Nicolae Ceaușescu pe de rost, care vorbeam în șoaptă, dacă vorbeam, despre lumea liberă și nu plecaserăm niciodată din țară.

Fuseserăm crescuți în vremuri de restriște, dar pășeam cu curaj și optimism într-o lume pe care nu o știam, însă era tot ce ne doream. Voiam să fim liberi, să scăpăm odată pentru totdeauna de comuniști. Nu aveam telefoane mobile, calculatoare, tablete, google. Nu aveam nici măcar pașapoarte. Nu știam nimic, eram ingénui. Însă ei știau. Ei știau cum să ne taie aripile ca să poată rămâne la butoane. Ei știau că o națiune puternică și liberă i-ar fi trimis la groapa de gunoi politică. Și ne-au învins folosindu-se de semenii noștri – părinți, colegi, vecini – care erau ușor de manipulat pentru că nu înțelegeau că se poate și fără botniță, se poate și fără să fie priponiți, legați la ochi, mințiți, amenințați și înfricoșați. Nu aveau de unde să știe, mulți dintre ei se născuseră în comunism, era tot ce cunoscuseră, alții abia făcuseră ochi în România interbelică, iar părinții lor se temuseră să le povestească despre cum și cine le-a confiscat viața – averea, libertatea, tot.

Ei erau mulți, noi eram puțini. Și am rămas și mai puțini, după ce mii de tineri și-au făcut bagajul și au plecat speriați că în România încă se mai poate întâmpla o nenorocire, că drumul pe care apucaserăm, și care era stropit de sângele semenilor noștri morți la Revoluție, nu era ireversibil.

Pe noi, tinerii de atunci, născuți și crescuți în comunism, care voiam să fim liberi, dar nici măcar pașaport nu aveam, nu ne-au putut păcăli, nu ne-au putut manipula. Cum oare cred ca ar putea manipula o generație născută liberă? Cum oare cred că ar putea manipula o generație care are acces nelimitat la o lume întreagă, cum oare cred că pot manipula niște tineri ai căror părinți muncesc din greu pe toate continentele, ca ei să poată să meargă la facultate. Știu tineri care nu și-au văzut mamele ani de zile pentru că banii trimiși în țară le ajung doar pentru școală. Cum cred că aceștia ar mai putea fi mințiți și manipulați?

Este nedumerirea mea cea mai mare!

Continuarea pe www.rezistam.eu

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CLOSE