Viteazul Sorin Grindeanu a pornit la lupta vieții lui

Ieri, pe toate televiziunile trona în direct Sorin Grindeanu, despre care tot aud că este un mare politician, dar mai ales un mare ministru al Transporturilor, fără de care trenurile, avioanele și navele nu ar mai circula.

M-am gândit că, în sfârșit fie a dragat canalul Bâstroe cu mâna și șalupa lui, fie un TGV, un tren de mare viteză, se apropie de teritoriul României și e o problemă de siguranță națională, deoarece șinele de tren românești nu ar suporta acest lucru.

Și asta pentru că din două în două vorbe spunea „îmi asum”. Îmi asum, deși nu este pe placul opiniei publice, îmi asum deși nu este pe placul dvs, îmi asum, îmi asum. Mi-am zis – stai să vezi că fie își dă demisia, fie își dă leafa babană, fie își dă pensia specială, fie limuzina. Și asta nu ar fi pe placul altor colegi de-ai săi, de aceea își asumă bietul om.

E viteaz! Doar la asta te gândeai – săracu băiat, uite că totuși își asumă.

Când colo, își asuma să cumpere o aeronavă prezidențială în care speră să se lăfăie el și cu Marcel Ciolacu, care se visează președintele Republicii. Dubaiul îi așteaptă. Să moară de necaz Omar Hayssam!

Înduieșător este și faptul că a vrut să cumpere puțin și presa, pe care promite să o îmbarce în avionul prezidențial.

Sorin Grindeanu: „O chestiune pe care statul român, din punctul meu de vedere, trebuie să o rezolve – şi îmi asum acest lucru, chiar dacă voi atrage critici. La fel cum alte state din lumea aceasta au o aeronavă oficială, eu cred că şi statul român e necesar să aibă aşa ceva, care să deservească Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi celelalte instituţii, pentru că de foarte multe ori, poate e cazul şi acum, la această vizită (a preşedintelui Klaus Iohannis în Japonia – n.r.), inclusiv dumneavoastră, presa, când mergeţi în anumite deplasări, cred că ar fi mult mai facil să se întâmple în mod organizat şi împreună cu toată delegaţia oficială. Eu cred că e un standard pe care trebuie să îl atingem şi noi şi e nevoie de aşa ceva”, a spus Grindeanu la Palatul Parlamentului.

Sorin Grindeanu: „Eu cred că e necesară această cheltuială. În momentul în care ai o aeronavă de acest tip, cred că lucrurile sunt transparente la maxim, pentru că sunt cât se poate de clare. De aceea, eu consider că – sigur, nu se poate pe bugetul anului 2023 sau în viitorul imediat apropiat – în viitor trebuie să ne asumăm lucrurile astea, chiar dacă ar putea părea, dacă o judeci într-o cheie populistă, că e un minus. Nu e aşa”.

Foto- Sorin Grindeanu, site ministerul Transporturilor

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CLOSE