Război în Ucraina, ziua 380: Rușii nu au reușit să încercuiască Bahmutul

Război în Ucraina, pe scurt:

  • Ucrainenii au împiedicat, până în acest moment, trupele rusești să încercuiască  orașul Bahmut, dar situația rămâne în continuare „foarte dificilă”.
  • SUA și partenerii săi internaționali au sechestrat active rusești în valoare de peste 58 de miliarde de dolari, potrivit Kyiv Independent.
  • Ucraina va participa la programul Uniunii Europene de cumpărare în comun de gaze pe piețele globale, pentru a procura 2 miliarde de metri cubi de combustibil înainte de iarna viitoare, a declarat șeful politicii energetice a UE.
  • Departamentul Apărării al SUA a atras miercuri atenția că Rosatom, compania nucleară rusă, a furnizat uraniu îmbogățit Chinei pentru a-l utiliza în reactoarele de dezvoltare rapidă, anunță DPA.
  • UE este pregătită să extindă până în 2025 protecția temporară acordată ucrainenilor care fug din calea războiului.De atunci, aproximativ 4 milioane de persoane au primit protecție imediată în UE, din care peste 3 milioane în prima jumătate a anului 2022.
  • Comisarul european pentru energie, Kadri Simson, sfătuiește țările și companiile din Uniunea Europeană să nu mai semneze noi contracte de achiziție de gaze naturale lichefiate rusești.

Foto- Facebook Radu Hossu

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CLOSE