Toată lumea știe deja că majoritatea parlamentarilor votează așa cum li se spune de la partid, nu cum le spune conștiința, dacă aceasta le spune ceva. Iată vine și confirmarea acestui fapt chiar de la președintele comisiei juridice din Senat, Cristian Țăgârlaș, PNL, care a declarat miercuri la Digi24 că amendamentele privind pragul de 250.000 de lei pentru infracțiunea de abuz în serviciu le-a primit pe mail, nu a întrebat nimic, le-a comunicat mai departe și toată lumea a tăcut mâlc, au ridicat mâna așa cum li s-a spus și au votat. Și ce dacă era copiată Ordonanța 13 pentru care peneliștii ieșiseră în stradă să protesteze?
„Decizia (privind introducerea unui prag – n.r.) a fost luată duminică seară în cadrul coaliției, vă poate confirma și ministrul (Cătălin) Predoiu. Amendamentele mi-au fost comunicate pe mail. Au fost discutate și cu domnul (Robert) Cazanciuc. Imediat ce le-am primit le-am comunicat mai departe membrilor comisiei”, a mai arătat Țăgârlaș.
reamintim că Senatul a votat în şedinţa de plen de miercuri proiectul de lege al Guvernului prin care pragul pentru abuzul în serviciu, care se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, se stabileşte la 250.000 de lei.
„Fapta funcţionarului public, care cu ştiinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege (…) ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ cauzând astfel o pagubă mai mare sau egală cu 250.000 de lei ori o vătămare gravă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. Dispoziţiile privind condiţia ca paguba să fie mai mare de 250.000 lei nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o fracţiune de abuz în serviciu ori pe neglijenţă în serviciu, într-un interval de cinci ani de la data rămânerii definitive a hotărâri judecătoreşti de condamnare”, se arată în amendamentul adoptat de Senat, potrivit digi24.